Comuna Valu lui Traian va îmbrăca straie de sărbătoare. Vreme de 3 zile, localnicii și nu numai se vor putea bucura de Zilele Recoltei.
Ziua Recoltei, modestă. Banii merg la investiții
Primăria Valu lui Traian a planificat inițial Ziua Recoltei pentru data de 7 octombrie. Referendumul aprobat de Guvern a dat peste cap evenimentul, așa că totul a fost reprogramat pentru zilele de 12, 13 și 14 octombrie.
“Pentru al doilea an consecutiv, primarul localității Valu lui Traian a decis ca Ziua Recoltei să fie organizată doar sub formă de Târg de legume și fructe. Anul trecut au fost invitați să cânte pe scena improvizată, fără a fi remunerați, soliști de muzică populară și țigănească. Anul acesta însă, muzica se va auzi doar din difuzoare”, au transmis reprezentanții Primăriei Valu lui Traian.
Vizitatorii vor avea ocazia să vadă piramida de fructe și legume. Totodată, pe lângă comercianții de produse naturale, la eveniment vor participa și vânzători de clătite, Kurtos colac, popcorn, porumb, mici și bere, dar și firme care organizează jocuri pentru copii.
O istorie de 13 ani
Ziua Recoltei se organizează la Valu lui Traian încă din anul 2005. Până în anul 2016, aici concertau numele mari ale muzicii populare românești.
Odată cu începerea lucrărilor de infrastructură, primarul a decis ca sumele cheltuite pentru petreceri să fie reduse în favoarea asfaltărilor, a rețelelor de gaze naturale, canalizare și extinderea iluminatului public.
Buget de 30.000 lei
Consiliul Local Valu lui Traian a decis în urmă cu mai bine de o lună ca bugetul alocat evenimentului să nu depășească suma de 30.000 lei. Hotărârea propusă de primarul Florin Mitroi a fost votată în unanimitate de consilierii locali.
Banii alocați din bugetul local urmează să fie folosiți pentru cheltuieșile de organizare și racordare la utilități pentru participanți, amenajarea piramidei, serviciile de curațenie, tipizate și protocol, dar și cele pentru Ambulanță.
2 Trackbacks / Pingbacks