Un amator de mișcare pe două roți va fi nevoit să stea pe loc pentru următoarele 30 zile. Individul, un bărbat de 24 ani din Valu lui Traian este bănuit acum de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
El a fost reținut deja de polițiștii Secției 3 Poliție Constanța după ce a furat o bicicletă.
Potrivit polițiștilor, pe 30 aprilie 2020, bărbatul a pătruns într-o anexă situată la parterul unui imobil din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras o bicicletă, cauzând un prejudiciu de aproximativ 600 de lei.
Pe 19 mai el a fost reținut pentru 24 ore și astăzi urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok
Be the first to comment