Un bărbat din comuna Valu lui Traian care trebuia să stea în izolare la domiciliu, întrucât era venit recent din Germania, a fost sancționat de oamenii legii, întrucât de plimba pe străzi. Acesta susține că a fost scos in casă și bătut de niște cunoștințe.
Scandalul s-a întâmplat joi, 18 iunie 2020, ora 18:30 când oamenii legii fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Basarabiei, o persoană aflată în izolare, ar fi fost agresată fizic. Pe strada Calea Dobrogei a fost identificat bărbatul în cauză, de 32 de ani, din Valu lui Traian. Acesta le-a declarat polițiștilor faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, au venit la el 2 bărbați, care l-au chemat la poartă și, sub pretextul că are să le achite o datorie mai veche, l-ar fi agresat fizic, lovindu-l la nivelul feței. La fața locului a sosit și un echipaj al ambulanței, care i-au acordat îngrijiri medicale, însă acesta a refuzat transportul la spital.
Acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 1.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 65 lit. I din Legea 55/2020.
De sâmbătă, bărbatul se află în carantină, la centrul din localitatea Techirghiol. În cauză a fost deschis dosar dosar penal pentru lovire sau alte violențe, iar polițiștii fac cercetări.
Be the first to comment