Un bărbat a intrat cu mașina într-un cap de pod, la intrarea în Valu lui Traian, iar polițiștii au stabilit că șoferul avea permisul suspendat.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 31 ianuarie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Murfatlar au fost sesizați cu privire la faptul că, pe D.N. 3, la intrarea în comuna Valu lui Traian, s-a produs un accident rutier (tamponare).
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că șoferul nu se mai află la fața locului, iar autoturismul pe care acesta l-ar fi condus prezintă avarii în urma impactului cu un cap de pod.
În urma verificărilor efectuate, conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat, de 52 de ani, care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Valu lui Traian îi invită pe locuitorii comunei să participe la programul „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul […]
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok
Be the first to comment