O ședință extraordinară de îndată a Consiliului Local Valu lui Traian a fost programată pentru data de 10 noiembrie, iar pe ordinea de zi se află trei proiecte de hotărâre.
Primarul Florin Mitroi convoacă şedinţă extraordinară de îndată a Consiliului Local al comunei Valu lui Traian, în data de 10 noiembrie, ora 10.30. Evenimentul va avea loc în sala de şedinţe a Consiliului Local, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru protecţia şi prevenirea transmiterii virusului SARS CoV 2.
Pe ordinea de zi se află următoarele proiecte de hotărâre:
1.Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului : „Îmbunătățirea infrastructurii TIC destinată educației la nivelul unităților școlare din Comuna Valu lui Traian, în scopul îmbunătățirii procesului de E-Educație și reducerii riscurilor de infectare a elevilor cu coronavirusul SARS-CoV-2”, Cod SMIS 144602 și a cheltuielilor legate de proiect.
Iniţiator- primar Mitroi Florin
2.Proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului bursei de ajutor social ce se va acorda în cursul anului şcolar 2020-2021, elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza comunei Valu lui Traian.
Iniţiator- primar Florin Mitroi
3.Proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului bursei de merit ce se va acorda în cursul anului şcolar 2020-2021, precum şi a numărului total de burse de merit ce se vor acorda în semestrul I, elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza comunei Valu lui Traian.
Iniţiator- primar Florin Mitroi
Be the first to comment