Primăria Valu lui Traian a transmis un mesaj către cetățenii care vor să cumpere teren în comună, ei fiind sfătuiți să se informeze înainte de efectuarea tranzacției deoarece sunt promovate în mediul online la vânzare terenuri agricole despre care se spune în mod fals că acolo pot fi ridicate locuințe.
Primăria Valu lui Traian a reacționat în urma mai multe anunțuri publicitare de acest gen.
“Având în vedere faptul că în mediul online au apărut în ultima vreme diverse anunțuri publicitare ce vizează promovarea spre vânzare a unor suprafețe de terenuri situate în extravilanul localității sau în intravilanul agricol al localității Valu lui Traian, respectiv terenuri ce nu au reglementare urbanistică definitivă – în mod special cu privire la efectuarea investițiilor, vă informăm următoarele:
Orice persoană interesată să achiziționeze terenuri pe raza UAT Valu Lui Traian să facă o solicitare de emitere a unui certificat de urbanism de informare pentru a ști cu certitudine care sunt regimul juridic și tehnic al terenului ce urmează să fie achiziționat .
Este știut faptul că Primăria Valu lui Traian a făcut și acum aproximativ 8 ani acestă informare, având în vedere că și atunci , diverși cetățeni au fost păcăliți și informați eronat de către diverse agenții imobiliare sau proprietari de terenuri, cu privire la destinația prezentă și viitoare a suprafețelor promovate spre vânzare.
Frecventele expresii„parcela se află în imediata apropiere a noului cartier rezidențial care este deja în aprobare la Primărie” sau „terenul face parte din cartiere aflate deja spre aprobare la Primărie sunt total false și ar trebui să atragă atenția persoanelor interesate în achiziționarea acestor terenuri.
La nivelul Primăriei comunei Valu lui Traian nu există în analiză documentații care să vizeze aprobarea „cartierelor rezidențiale” .
În consecință atragem atenția pe această cale cetățenilor ce intenționează să achiziționeze terenuri pe raza localitătii Valu lui Traian asupra faptului că informarea corectă cu privire la regimul juridic și tehnic al unui teren se face de către Primăria pe raza căruia aparține terenul, la solicitarea persoanelor interesate.
Administrația publică locală atrage atenția pe această cale asupra faptului că în mediul online sunt promovate spre vânzare cu rea intenție terenuri pe care în prezent și în viitor nu se poate face decât agricultură. Ca atare, nu vă lăsați păcăliți și fiți prudenți și bine informați – pe raza localității Valu Lui Traian nu există în dezvoltare cartiere rezidențiale”, a anunțat Primăria Valu lui Traian.
Be the first to comment