Primăria Valu lui Traian anunță o campanie de prevenire a cancerului de col uterin, care va fi realizată medici din cadrul Institutului Clinic Fundeni.
“Spre finalul acestei luni, o echipă de medici specializați în Oncologie, ce activează în cadrul Institutului Clinic Fundeni vor veni în localitate pentru a prelua probe în vederea efectuării testului Papanicolau. Toate aceste operațiuni vor fi gratuite și fac parte dintr-o campanie de prevenire a apariției cancerului de col uterin. Persoanele care doresc să se înscrie, pot trimite un mesaj privat către pagina instituției noastre, în care să fie specificate numele, data nașterii și numărul de telefon, pentru a putea fi contactate în vederea programării”, a anunțat Primăria Valu lui Traian.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok
Be the first to comment