Primăria Valu lui Traian amână microcipările pe trei străzi din comună

Sterilizare și microcipare în Valu lui Traian. FOTO Primăria Valu lui Traian
Sterilizare și microcipare în Valu lui Traian. FOTO Primăria Valu lui Traian

Primăria Valu lui Traian a anunțat că amână microcipările pe trei străzi din comună. Acestea vor fi reprogramate pentru 23 noiembrie.

“Din cauza unui eveniment neprevăzut se amână microcipările pe străzile Nalbei, Alexandru cel Bun și Bisericii. Acestea se vor face luni, 23.11.2020”, a transmis Primăria Valu lui Traian.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*