Primăria Valu lui Traian a găsit o soluție pentru prețul mai mare al colectării gunoiului: subvenție de 36% pentru persoanele fizice. Firmele plătesc tariful integral

Gunoiul colectat de echipa IRIDEX pe timp de iarnă la Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu
Gunoiul colectat de echipa IRIDEX pe timp de iarnă la Valu lui Traian. FOTO Adrian Boioglu

Tarifele mai mari practicate de compania Iridex Group, despre care jurnaliștii Vălureni au scris zilele trecute, au provocat revolta oamenilor din Valu lui Traian. De la 1 Ianuarie 2019, colectarea gunoiului este mai scumpă cu 54%. Vălurenii sunt cu atât mai nemulțumiți cu cât creșeterea prețurilor nu este justificată și de o creștere a calității serviciilor.

Astfel, costul anual pentru fiecare persoană este de 125 lei / an.

Primăria Valu lui Traian a găsit o soluție pentru aceste creșteri nejustificate de tarif din partea Iridex Group: o subvenție de 36%, fapt care micșorează taxele anuale datorate de fiecare localnic de la 125 la 80 lei. În acest fel, creșeterea din 2019 va fi doar de 18%.

De menționat este și faptul că subvenția va fi aplicată doar persoanelor fizice. Agenții economici nu beneficiază de ea, așa că plătesc integral taxa de salubrizare mărită de Iridex.

Tomberoanele sparte de IRIDEX vor fi înclocuite gratuit

Vălurenii reclamă și modul defectuos de preluare a deșeurilor, spargerea tomberoanelor și întârzieri la programul de colectare a gunoiului menajer.

“Am luat act de reclamațiile cetățenilor și am discutat cu reprezentanții firmei de salubrizare. Ca urmare a acestor discuții , orice tomberon spart de echipele lor este înlocuit la solicitare, chiar dacă și cele inițiale au fost acordate gratuit de Primărie . De asemenea, începând de anul acesta se alocă încă o mașină de gunoi pentru colectarea deșeurilor verzi. Astfel sperăm să nu mai fie întârzieri în colectare. Și până acum însă , dacă nu s-a terminat un sector în ziua programată , acesta a fost reluat în dimineață zilei următoare . În privința comportamentului echipelor, aici este o întreagă discuție. Oamenii care lucrează că gunoieri sunt oameni necalificați, mai din topor, să spunem. Reprezentanții societății își cer scuze pentru eventualele neplăceri , însă sunt constrânși de faptul că nu găsesc persoane dispuse să lucreze in domeniu pentru a-i înlocui pe cei care ar trebui concediați”, au declarat, pentru Valureni.ro, reprezentanții primăriei Valu lui Traian. 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*