Organizația PSD Valu lui Traian a demisionat în bloc și s-a alăturat PNL. Decizia vine la scurt timp după ce deputata Cristina Rizea s-a înscris în PSD și candidează la Primăria Valu lui Traian

Florin Mitroi, președintele PNL Valu lui Traian

Întreaga organizație PSD Valu lui Traian a trecut astăzi la PNL, iar anunțul a fost făcut după ce deputata Cristina Rizea a intrat în rândul social-democraților și va candida la Primăria Valu lui Traian.

Președintele PNL Valu lui Traian, Florin Mitroi, a anunțat că atât tinerii, cât și seniorii PSD au demisionat din partid și au venit alături de liberali.

“Organizația PNL Valu lui Traian are onoarea de a anunța că astazi, 27.03.2024, întreaga organizație PSD Valu lui Traian a decis să se alature Partidului Național Liberal. Atât tinerii înscriși în PSD cât și seniorii social-democrați au demisionat astăzi în bloc și au decis să vină alături de actualul primar al localității, Mitroi Florin.

Decizia celor care au aderat astăzi la PNL a fost luată în semn de sprijin necondiționat atât pentru candidatul PNL la primăria comunei, Iurea Iulia, cât și pentru candidatul la președinția Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.

Nu putem decât să ne bucurăm de faptul că oameni valoroși au decis să ni se alature, această mișcare confirmând încă o dată că politica cetățenilor este cea mai importantă, culoarea politică trecând în plan secund. Și nu în ultimul rând , este o nouă recunoaștere a meritelor echipei PNL Valu lui Traian și o promisiune de continuitate în echilibru.

Mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat și menținem întotdeauna ușa larg deschisă pentru cei care vor să pună alături de noi bazele unui județ deschis, atractiv pentru investitori și în continuă dezvoltare”, a declarat Florin Mitroi.

Demisia organizației PSD Valu lui Traian a venit la scurt timp după anunțul deputatei Cristinei Rizea că s-a înscris în PSD și va candida la Primăria Valu lui Traian.

“Am intrat în politică în anul 2018. Am căutat atunci să construiesc o agendă credibilă de politici sociale pentru cei marginalizați. Bazându-mă pe propria experiență ca supraviețuitoare a cancerului, mamă de înger și femeie într-o societate pentru care egalitatea de gen încă nu este o realitate, am căutat să fiu o voce a rațiunii și a curajului pe scena politică.

Am petrecut ultimii 3 ani de activitate politică, în Parlamentul României. Acolo, un singur partid mi-a fost în permanență alături, în ciuda afilierilor politice, mi-a susținut toate  proiectele sociale pe care le-am inițiat. Fie că vorbim despre sprijin pentru părinții de îngeri, fie că vorbim despre decontarea fertilizărilor în vitro pentru cuplurile care suferă de infertilitate, fie că vorbim despre sprijin pentru tinerii care ies din sistemul de protecție socială, am găsit în Partidul Social Democrat parteneri dedicați și deschiși cu fiecare ocazie.

După trei ani în Parlamentul României, am învățat că politica este despre construcție, nu dezbinare. Am învățat că avem nevoie de maturitate și consens, nu ură și polarizare. După trei ani la București, ani petrecuți lucrând în permanență la proiecte legislative pentru cei vulnerabili, mi-am confirmat încă odată că politica pornește de la firul ierbii. Am realizat că „valul” schimbării se dă din comunitățile mici în toată țara. De aceea, mă bucur să anunț astăzi că voi candida la Primăria comunei Valu lui Traian.

În Parlament am luptat mereu pentru proiecte dedicate Constanței. Trenul metropolitan este un exemplu și mă bucur că va deveni realitate. Acum, vin acasă cu un proiect clar pentru comuna mea, pentru Valu lui Traian și pentru cetățenii săi, proiect inspirat de întreaga mea experiență politică și civică. Trei priorități definesc acest proiect:

Centură ocolitoare pentru Valu lui Traian: E momentul să scăpăm de traficul infernal și să accesăm fonduri europene pentru o centură care să ne înconjoare comuna.

Valu lui Traian, o comună antreprenorială, nu dormitor al Constanței: Trebuie să creăm un incubator pentru afaceri locale acasă, să creăm locuri de muncă aici, în Valu lui Traian, să dezvoltăm o economie locală. Așa cum la Florești, lângă Cluj, se poate, noi putem și mai bine!

Sprijin pentru copii și pentru comunități marginalizate: Vom construi creșe în Valu lui Traian, parcuri, locuri de joacă, vom organiza un club al copiilor în care aceștia să se dezvolte și să contribuie la viața comunei și vom veni cu măsuri de protecție socială pentru cei dezavantajați.

Mă bucură sprijinul Partidului Social Democrat în această candidatură. Le mulțumesc pentru deschiderea de a continua această colaborare și în plan local, în interesul cetățenilor din Valu lui Traian! La fel ca până acum, voi continua să construiesc comunități, să unesc oameni și să dau speranță celor vulnerabili prin inițiativele mele, care mă definesc ca om, ca femeie, ca politician. De data asta, acasă, în partidul alături de care cred că pot construi pentru cei ce au cea mai mare nevoie”, a declarat Cristina Rizea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*