Noutăți la Ovidius Clinical Hospital: A fost înființat Centrul de Medicină Maritimă

Centru de Medicină a Muncii la OCH. FOTO OCH

Personalul navigant român și internațional are de acum posibilitatea de a efectua examinările pentru Medicina Maritimă în cadrul Ovidius Clinical Hospital.

Prin noul Centru de Medicină Maritimă, OCH asigură serviciile medicale pentru navigatori, la standarde medicale moderne, deja recunoscute în regiunea de Sud-Est a României.

Toate procedurile medicale necesare îmbarcării vor fi realizate de navigatori în cadrul Centrului de Medicină Maritimă, centru special conceput pentru a acoperi nevoile specifice ale acestei categorii profesionale. Navigatorii vor fi evaluați în cadrul Centrului de o echipă multidisciplinară cu experiență de peste 15 ani în medicină maritimă.

Excelență în medicină maritimă pentru sănătatea navigatorilor

Pentru a avea drept de practică, toți profesioniștii din domeniu care își desfășoară activitatea la bordul unei nave trebuie să treacă printr-o serie de investigații medicale specifice.

În Centrul de Medicină Maritimă OCH, personalul navigant are acces la servicii medicale performante în specialitățile: medicină internă, chirurgie generală, oftalmologie, ORL, neurologie, psihiatrie și psihologie. Pe lângă acestea, toate celelalte specialități din cadrul OCH pot fi accesate cu ușurință, deoarece fiecare persoană beneficiază de abordarea multidisciplinară. Nu mai puțin de 150 de medici specialiști sunt la dispoziția tuturor pacienților, acoperind o gamă variată de servicii medicale.

Tot aici, la Centrul de Medicină Maritimă OCH, se pot întocmi și rapoarte medicale pentru personalul debarcat din motive medicale de la bordul navelor la cererea companiilor de shipping și a societăților de asigurări.

Tipuri de fișe pentru navigatori

Rezultatele investigațiilor sunt notate în fișe medicale standard, folosite la nivel internațional. În cadrul noului Centru de Medicină Maritimă OCH, navigatorii au parte de servicii medicale integrate pentru întocmirea și completarea fișelor de îmbarcare și de pavilion.

Serviciile medicale dedicate navigatorilor, din cadrul Ovidius Clinical Hospital, sunt realizate de personal medical calificat, în conformitate cu legislația internațională ILO (Organizația Internațională de Muncă), MLC 2006 (Convenția pentru Muncă Maritimă) și IMO (Organizația Internațională Maritimă) – STCW 1978.

Personalul navigant poate obține aici fișa medicală Pre-employment sau Re-employment, precum și fișa tip Siguranța Transporturilor, examinare obligatorie impusă prin legea română și internațională.

Fișa medicală standard este Certificatul Medical pe care trebuie să îl obțină toți navigatorii și include: examenul clinic general de medicină maritimă, audiometrie, Snellen test-+Test Ishihara, electrocardiogramă, radiografie, precum și urină biochimie și sediment.

Pe lângă această fișă standard pentru navigatori, în cadrul OCH, mai pot fi realizate diferite tipuri de acte sau fișe:

Carnet de Marinar (acreditat de către Ministerul Transporturilor / ANR pentru efectuarea vizitei medicale);

Medicină de călătorie (include consiliere și suport, imunizare);

Carnetul Internațional de Vaccinare, precum și vaccinari internaționale obligatorii și / sau recomandate, profilaxie pentru malarie, prelungirea YF-For life;

Testare RT-PCR-SARS COV2 / Testare Rapidă Antigen / Test anticorpi;

Certificat COVID-19 – Fit to travel;

Testare Antidrog & Alcoolemie (eliberat și în limba engleză).

Centrul de Medicină Maritimă OCH mai pune la dispoziția personalului navigant și alte investigații suplimentare, precum electrocardiogramă, audiometrie, spirometrie, impedantiometrie, radiografie, ecocardiografie, testare la efort și testarea cu ergovision-Rodatest, precum și accesul la echipamente pentru imagistică hi-tech.

Este important de menționat că Ovidius Clinical Hospital oferă posibilitatea ca personalul navigant sau companiile din domeniu să poată efectua prelucrarea analizelor în regim de urgență, cu eliberarea rezultatelor în aceeași zi.

agenda och în sănătate maritimă

Prioritățile Ovidius Clinical Hospital în ceea ce privește medicina maritimă sunt:

Respectarea standardelor de sănătate pentru munca pe mare;

Examinări medicale performante ale navigatorilor cu medici dedicați și aparatură de top;

Promovarea siguranței maritime;

Menținerea și promovarea carierei navigatorilor;

Reducerea riscurilor de accidente și de afectare a sănătății la bord sau cauzate de condițiile de muncă maritime, inclusiv răspândirea infecțiilor;

Tratamentul accidentelor și bolilor navigatorilor repatriați.

Investigațiile medicale sunt efectuate în Centrul de Medicină Maritimă aflat pe Strada Flămânda nr. 19, într-un spațiu nou amenajat, lângă Policlinica OCH Constanța, telefon: 0787 650 750, email: medicina.maritima@ovidius-ch.ro

Programări, informații suplimentare și accesul la diverse servicii medicale se pot realiza oricând, Spitalul OCH fiind deschis 24/7.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*