Conducerea Școlii Gimnaziale numărul 1 Valu lui Traian a anunțat că din 25 martie, accesul elevilor se va face doar pe poarta mare din spate.
“Având în vedere că sunt demarate lucrări în fața Școlii Gimnaziale Nr.1, Calea Dobrogei nr.47, pentru a preîntâmpina diferite accidente, suntem nevoiți, ca pe durata acestora, începând de luni,
25 martie 2024, să realizăm accesul elevilor în școală, doar pe poarta mare din spate, strada Murfatlar” – Școala Gimnazială numărul 1 Valu lui Traian.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok
Be the first to comment