Voluntari Crucea Roșie Valu lui Traian au donat pachete mamelor singure. FOTO Robertina Păuleț.
Mai mulți elevi de la Școala Gimnazială 1 Valu lui Traian, care sunt și volutari Crucea Roșie Valu lui Traian, au fost implicați într-o campanie de ajutorare a mamelor singure, cu prilejul zilei de 8 Martie.
„Implicarea elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 1 în campania dedicată mamelor singure a întrecut cu mult așteptările noastre. Astfel, am putut să aducem în prag de primăvară, un zâmbet pe chipul unor mame împovărate de griji, nevoi și boală”, au spus reprezentanții unității de învățământ din Valu lui Traian.
Diana Maria Boioglu, voluntar Crucea Roșie Valu lui Traian, a declarat că mai mulți copii au făcut donații, iar ea împreună cu mai mulți colegi au împărțit 15 asemenea pachete mamelor din comună, care sunt singure, dar au mai mulți copii.
De asemenea, în cadrul acestei acțiuni s-au strâns 50 de pachete, iar unele dintre acestea urmează să fie împărțite în cursul zilei de marți, 11 martie.
Pachetele împărțite conțineau produse de igienă personală (șampon, gel de duș), dar și alimente precum făină și mălai.
”A fost o experiență foarte frumoasă să aducem bucurie mamelor singure care aveau nevoie de aceste pachete. Îmi plac acțiunile de acest fel și de aceea am devenit voluntar al Crucii Roșii Valu lui Traian”, a declarat Diana Maria Boioglu.
Copiii au fost coordonați de profesoara Robertina Păuleț.
Voluntari Crucea Roșie Valu lui Traian au donat pachete mamelor singure. FOTO Robertina Păuleț.
Voluntari Crucea Roșie Valu lui Traian au donat pachete mamelor singure. FOTO Robertina Păuleț.
Voluntari Crucea Roșie Valu lui Traian au donat pachete mamelor singure. FOTO Robertina Păuleț.
Voluntari Crucea Roșie Valu lui Traian au donat pachete mamelor singure. FOTO Robertina Păuleț.
Voluntari Crucea Roșie Valu lui Traian au donat pachete mamelor singure. FOTO Robertina Păuleț.
Voluntari Crucea Roșie Valu lui Traian au donat pachete mamelor singure. FOTO Robertina Păuleț.
Voluntari Crucea Roșie Valu lui Traian au donat pachete mamelor singure. FOTO Robertina Păuleț.
Voluntari Crucea Roșie Valu lui Traian au donat pachete mamelor singure. FOTO Robertina Păuleț.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Tehnico-Economic al Administrației Naționale a Penitenciarelor a avizat Studiul de fezabilitate privind obiectivul de investiții „Complex Corecțional – Penitenciar […]
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok
Be the first to comment