La data de 1 mai, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Constanța au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Tudor Emilia Mariana, de 38 de ani, din comuna Valu lui Traian, județul Constanța.
În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai, aceasta a plecat în mod voluntar, fără a reveni la domiciliu până în prezent.
Tudor Emilia Mariana are 1,68 m înălțime, 60 de kilograme, păr șaten.
Nu se cunosc obiectele de îmbrăcăminte pe care aceasta le purta în momentul plecării de la domiciliu.
Cetățenii care pot furniza orice informații în legătură cu această persoană sunt rugați să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J Constanța, tel. 611.364.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok
Be the first to comment