FOTO Două infracțiuni comise în Valu lui Traian noaptea trecută

Locuință jefuită în Valu lui Traian. FOTO Vălureni

Două infracțiuni au fost comise în comuna Valu lui Traian în cursul nopții trecute, iar polițiștii fac cercetări pentru prinderea autorilor.

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a transmis că în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, polițiști din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian au fost sesizați cu privire la săvârșirea a două fapte ilicite: una privind săvârșirea infracțiunii de distrugere, respectiv furt calificat (scule electrice).

La acest moment, polițiștii efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate în comiterea faptelor sesizate, urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*