VIDEO Doi vălureni, soț și soție, șantajați și bătuți pentru 200.000 Euro. Polițiștii, coordonați de șeful DNA Constanța, i-au prins pe agresori

Suspectul a fost arestat. FOTO diegoattorney
Suspectul a fost retinut. FOTO diegoattorney

Un caz mai puțin obișnuit a avut loc în Valu lui Traian săptămâna aceasta. Speța – una deosebit de gravă – a intrat în atenția Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța. Oamenii legii au reușit să identifice un individ din Murfatlar care a șantajat și bătut un cetățean turc din Valu lui Traian și ia terorizat soția.

Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unor infracțiuni de șantaj și lovire sau alte violențe, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al I.P.J. Constanța, sub coordonarea procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, au identificat un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din orașul Murfatlar, bănuit de comiterea faptelor.

Astfel, pe data de 19 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Constanța, au efectuat cinci percheziții domiciliare pe raza municipiului Constanța, orașului Murfatlar și localității Dăeni din județul Tulcea.

Din cercetări a rezultat faptul că bărbatul în cauză, ajutat de alți trei bărbați, ar fi comis faptele asupra a doi soți din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, pe care i-ar fi șantajat din luna februarie 2018, cerând diverse sume de bani, în cuantum de aproximativ 200.000 de euro.

Pe data de 17 octombrie, bărbatul în cauză l-ar fi agresat pe unul dintre soți, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, cetățean turc, producându-i leziuni care au necesitat între 35 și 40 de zile de îngrijiri medicale.

În urma probatoriului a fost dispusă reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului de 50 de ani, din Murfatlar, iar la data de 20 octombrie a fost prezentat Tribunalului Constanța care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, fiind introdus în arestul IPJ Constanța.

Ceilalți trei complici ai bărbatului arestat sunt cercetați în stare de libertate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*