Doi copii din Valu lui Traian au suferit arsuri grave după ce soba în care încercau să facă focul le-a explodat în față. Incidentul a avut loc într-un imobil de pe strada Floarea Soarelui din localitate.
“Am fost solicitați în localitatea Valu lui Traian pentru doi copii de 7 și 14 ani care încercând să facă focul în sobă, cu benzină, le-a explodat focul în față. Ei prezintă arsuri de căi aeriene. Le-a fost acordat primul ajutor, au fost intubați și transportați la Spitalul Județean de Urgență Constanța”, a precizat dr. Claudia Tatarici de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța.
Medicii de la Constanța au constatat că starea copiilor este gravă, așa că au decis transportul lor la Spitalul de Arși din capitală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok
Be the first to comment