O femeie în vârstă de 53 de ani a fost agresată de un bărbat de 34 de ani, iar fapta a avut loc în Valu lui Traian.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 20.15, polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au fost sesizați cu privire la faptul că, în comuna Valul lui Traian, ar fi avut loc o agresiune.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că o femeie, de 53 de ani, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, de 34 de ani.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe, în prezent, fiind desfășurate activități specifice pentru depistarea bărbatului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok
Be the first to comment