A fost semnat contractul de finanțare pentru liceul care va fi construit anul viitor în Valu lui Traian

A fost semnat contractul de finanțare pentru liceul care va fi construit anul viitor în Valu lui Traian. FOTO Primăria Valu lui Traian

Contractul de finanțare pentru liceul care va fi construit anul viitor în Valu lui Traian a fost semnat.

”Concretizăm proiecte extrem de importante! Am semnat contractul de finanțare pentru liceul ce va fi construit anul viitor în Valu lui Traian. Este singurul liceu construit de la zero în județ în ultimii 20 de ani și va deservi toate localitățile. Un proiect pe care îl las cu mare drag valurenilor la predarea mandatului, realizat împreună cu Iulia Iurea, primarul ales al comunei”, a spus Florin Mitroi.

Liceul va fi amplasat în centrul civic al Zonei F (Cartierul Tineretului) din Valu lui Traian, acolo unde alte două proiecte se află în faza de construcție, respectiv școala gimnazială și grădinița.

Proiectul, realizat cu sprijinul autorităților locale și al fondurilor europene, va cuprinde un campus educațional modern, care va respecta cele mai înalte standarde de sustenabilitate și eficiență energetică. Materialele care se vor utiliza în construirea unității de învățământ sunt ecologice, prietenoase cu mediul înconjurător. Liceul va fi dotat cu panouri solare, sisteme de colectare a apei de ploaie, iluminat LED, precum și izolații termice de înaltă performanță, contribuind astfel la reducerea amprentei de carbon.

Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 60 milioane de lei, iar mai mult de 7 milioane de lei vor fi suportați din buget local. Liceul va avea profil teoretic, dar va include și o filieră tehnologică, unde elevii vor putea învăța tainele mecanicii.

Lucrările de construcție se preconizează că vor fi finalizate la finele anului 2025.

„Acest proiect reflectă angajamentul comunității din Valu lui Traian de a proteja mediul înconjurător și de a pregăti tinerii pentru provocările viitorului. Suntem mândri să facem parte din domeniul educației ecologice și să contribuim la un viitor mai verde și mai sustenabil pentru toți. De asemenea, este un proiect pe care il las cu drag in implementare noului primar, Iulia Iurea, aceasta fiind deja familiarizata cu el deoarece conduce echipa ce l-a conceput”, a mai declarat Florin Mitroi. 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*