Vălurenii se bucură de Ziua Națională în acorduri de muzică populară. Pe 1 decembrie 2018, începând cu ora 16.00, are loc evenimentul “Noi venim cu cântecul, vă cântăm cu sufletul”.
Manifestarea, susțiută de Primăria Valu lui Traian și de Casa de Cultură din localitate aduce pe scena căminului cultural patru artiști: Aurel Sava, Elena Chirică, Nicolae Pavel și Viorica Nica.
Prezentator va fi Rodica Șerban, iar sonorizarea e asigurată de Gigi Ciobănică.
Biletele în valoare de 15 lei pot fi cumpărate de la Căminul Cultural din Valu lui Traian.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația Vălureni, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe valureni.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok
Be the first to comment